nedumerirea

intrebarea de azi: unde ne oprim?
cine ne dicteaza unde ne oprim? cum alegem momentul in care ne oprim? oare te-ai oprit?

o lume a lesinului

am avut parte de o toamna frumoasa. inca e frumoasa.
frasinul din curte se desfrunzi zilele trecute, ca la comanda parca. la comanda vintului rece.
avu si miros desfrunzirea asta. numai de nu as fi cu sufletul in coma...

intre

Ai plutit vreodata intre doua ape?  La propriu zic?! Ai perceptia dureroasa a ambiguului? A zilei de azi si de ieri in acelasi timp? Te intrebi, simplu sau nu, daca respiri sau ai respirat? Traiesti sentimentul propriului tau zimbet? Propriului tau plins? Propriilor tale intrebari?

zile de ieri

A fost soare intr-o ieri. Dupa multa vreme am intrat in librarie. L-am savurat pe Tutea prin ochii lui Liiceanu.
O culegere de fraze, aruncate in diverse ocazii de catre Tutea. Am zimbit la multe dintre ele. Neobrazat om! Si o spun cu simpatie!
Prefata cartii e minunata. Poate mai buna decit culegerea in sine, dar pina la urma e vorba doar despre lucruri nescrise si nesistematizate de Tutea in vreo scriere.
Inca nu imi place Liiceanu.

Published with Blogger-droid v1.6.5

al cincelea

un prim avion. zbor nesfirsite minute dupa o noapte de chin. nu am dormit. ca de obicei, aveam ceva de facut. am promis sa termin... .
scaunul e mic. nu reusesc sa dorm desi zbor de mai bine de 7 ore. ma bucur intr-un fel.

am ajuns in aeroportul intermediar. inca doua ore. apoi plec cu un avion care scoate zgomote ciudate cit e pe pista. ma intreb daca asta e ultimul zbor. alte 3 ore. sa fi dormit o ora?

prima imagine dupa aterizare e de la baggage claim. un barbat cu o floare dupa ureche. ma indruma spre banda unde trebuie sa imi astept bagajul.

il ridic si ies. afara ma asteapta ghidul. uit repede cum il cheama. camasa colorata exotic, pantalon alb de bumbac, papuci albi cu talpa ortopedica, din lemn. unghiile de la degetele mari ale mainilor sunt lungi. au cel putin 5 cm. ingrijite. semn ca are un statul inalt in tara asta? nu stiu. nu vorbeste engleza. ne intelegem greu dar cu zimbetul pe buze. inteleg ca de maine vine cineva care vorbeste engleza.

ne conduce la hotel cu o masina curata, spatioasa, cu aer conditionat.

scutere pretutindeni. se pare ca toata tara asta e populata de conducatori de scutere. au un curaj nebun si ignora total reguli de circulatie.

sate inghesuite, ponosite. cladiri din tabla ondulata impurifica marginea drumului. baraci in care fiinteaza magazine. mi se spune ca suntem in oras. zimbesc. parcugem stradute pline de murdar si oameni, scutere si masini. ajungem intr-o intersectie patronata de o statuie cu cap de elefant. viram in dreapta pe o strada ce pare o fundatura. ma intreb daca am facut alegerea corecta. 

sunt linga hotel. la poarta, un control de securitate. mi se spune sa stau linistit. cauta bombe.
realizez repede si crud ca bombele sunt o realitate aici.

mai trec printr-o poarta. am ajuns. toti ma saluta. zimbesc. se inclina. intru pe linga poarta principala, poarta oferita cu ostentatie spiritelor, in receptia hotelului. e o alta lume. izolata de lumea de afara. curat si flori pe jos.
primesc apa si un prosop umed, parfumat si rece.

va urma...

si urmeaza....
dorm. dupa multe ore de nesomn. inca nu realizez cite ore de lucid am petrecut. ma trezesc si e noapte. nu e tirziu. doar intuneric. ies sa ma plimb si sa maninc ceva. la amiaza am avut vreme sa intreb unde e centrul orasului. am deprins un obicei straniu de multa vreme: ratacesti fara tinta pe strazi si te uiti la oameni. asta era planul.
ies din complex si ajung in strada cu aspect de fundatura. e la fel ca la vremea pranzului. inca nu sunt inchise magazinele. incep sa caut un loc unde sa schimb banii. il gasesc usor. e linga statuia cu cap de elefant. am aflat in zilele ce au urmat cine e. povestea spune ca e un fiu care si-a aparat onoarea mamei cu viata. a murit, cu capul taiat. printr-o complicata aventura, zeii sunt rugati sa il readuca la viata. capul ii fusese taiat cu o sabie sacra, a unui zeu, asa ca nu mai putea fi pus la loc. induplecati zeii il readuc la viata, dar cum nu se mai putea pune capul la loc, tirgul a fost ca atunci cind ajunge pe pamant sa isi puna capul primului animal pe care il intilneste.
e cu cap de elefant acum. plasat intodeauna cu fata catre intrare principala, are rol de strajer al casei impotriva duhurilor rele. (povestea e putin altfel dar prefer sa o spun asa, fara nume de personaje si zei).
e umed afara. prea umed. merg spre centrul orasului ... care se pare ca nu e asa cum credeam eu. dupa o vreme renunt la plimbarea asta fara noima. am intrat sa maninc. mancarea e buna si e ieftina, dar nu atit de ieftina pe cit se spune. e bun ce manananc.
drumul inapoi e si mai plictisitor. continuu esti claxonat si intrebat daca nu vrei trasport. daca nu azi, poate maine. refuzi politicos de citeva ori, dar devine agasant.
ajung la hotel si incerc sa descoper ce se ascude in spatele copacilor si gardurilor de ficus, ibiscus si alte plante pe care nu le cunosc. ajung pe malul marii.
e reflux. departe, pe mare, e furtuna. pe micul ponton sunt sute de crabi iesiti din apa. fug repede din calea ta. o vreme ma uit la fulgere.
e iar vremea somnului. maine incepe aventura.

Ganeca

prima zi

drumul serpuieste poate prea tare. desi nu mergem in viteza, aglomeratia indusa ce cei pe doua roti, ma tine in tensiune o vreme. prea aglomerata insula asta imi spun.
case inghesuite, cu porti de piatra cioplita, cu motive specifice locului, piatra deschisa sau neagra la culoare. aflu ca, in regiune, cioplitul pietrei e o sursa de venit importanta. intreb cit costa o casa aleasa la intimplare: cam 30000 $. mult sau putin. nu ma pot hotari. cu citeva zile inainte se sarbatorise un soi de craciun la noi. sarbatoarea e de doua ori pe an.
toate portile erau strajuite de un soi de steag ce poarta ofrande zeilor. nu fac parte din lumea asta. nu inteleg si nu pot empatiza cu diversitatea impusa de o alta cultura. ajung la un teatru in aer liber. ceva pentru turisti. nu inteleg mare lucru din ce se intimpla pe scena: tigrul e prieten cu maimuta. il ajuta cind se inteapa. apoi... e straniu ce se intimpla pe scena. tema e religioasa. zimbesc si fac fotografii unor japoneze. in anii ce urmeaza o sa vedem si aici moda unghiilor respective. nu am nici cea mai vaga indoiala. si pantofi cu toc cu 2-3 numere mai mari. pe astia deja i-am vazut.
dansatoarele sunt talentate. e clar ca e nevoie de mult talent si antrenament pentru ce trebuie sa execute. plec. casele se raresc. apar orezariile. e atit de verde tot! ajung la un atelier unde sunt facute vestitele bijuterii de argint. nu exista zacaminte de argint aici. e importat si prelucrat aici.
o ora ma plimb prin magazin. vad bijuterii care imi plac, dar sunt scumpe, chiar si negociate, preturile sunt mari, asemanatoare cu cele de acasa.
urmeaza lemnul pe lista. cioplit fara model, nascut din talentul mesterilor. femeile doar finiseaza lucrarile. straniu. starea asta de ... inferior pare le e transferata la un nivel ce se imprima in privire, in suflet.
sunt stingherit de ce fac: parca sunt la gradina zoologica. nu imi place sentimentul. evit sa ma uit la fetele lor. constat cu surprindere ca am fotografiat doar trupuri muncind. fara ochi, doar maini. pun aparatul deoparte. gata! e prea mult. stau de vorba cu proprietarul locului despre ploaie, copaci, lemn si esentele de lemn care sunt folosite. plec iar. inca ploua. imi spal mainile in apa ce se scurge suvoi de pe casa. ajung la un muzeu de arta. ma pierd citeva ore printre tablouri. majoritatea in cerneala neagra. desi e creata in secolul 19-20, seamana mai degraba cu arta medievala din Europa. E drept ca nivelul de detaliu e comparabil cu cel al operelor flamande de secol 17-18, dar simplitatea, lipsa perspectivei, temele abordate.... sunt de ev mediu.
muzeul e tare linistit. doar noi si inca 2 turisti. gradina lui e superba. as mai ramane aici. al cincelea da semne de nerabdare. e vremea sa plec.