E plin de nisip negru briceagul asta. Nisipul e de pe o plaja pe care cu greu o pot identifica acum. Stiu unde e. O pot recunoaste. M-am intors de acolo cu nisip negru in rucsac. Sunt multi ani de atunci. Punga in care am pus nisipul s-a rupt si o parte din el s-a imprastiat printre haine. Briceagul era acolo iar filmul de ulei dintre lamele lui a prins firele de nisip in el. Stiu. Pare ca e sfirsitul briceagului dar nu e asa. De atunci mi-e si mai drag. Nisipul ala parca i-a dat viata. Sunt multi ani de atunci. Rucsacul meu e inca plin de acel nisip. Nu l-am curatat cu adevarat niciodata. E in cusaturi, in tesatura sufletul lui.
Mi-e dor de nisipul ala. Mi-e dor sa stiu ce s-a intimplat cu el.
Nisip din piatra unui vulcan. Se spune ca piatra unui vulcan are viata. Sau doar eu spun asta, nu stiu. Totusi piatra aia are ceva special. Intindeti-va pe ea si o sa vedeti daca va accepta sau nu. Piatra aia ajunsese nisip cauza marii dar viata nu ii disparuse. Era fin nisipul ala. Oare, ce faci, tu, nisipule?
No comments:
Post a Comment